Weekend-ul trecut a fost plin pentru politistii braileni
Poliţiştii brăileni acţionează, în fiecare weekend, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.
Aseară, poliţişti de proximitate, de la ordine publică şi rutieră, din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de poliţişti pentru acţiuni speciale şi jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona unităţilor cu profil discotecă, club, cafe-bar, pentru combaterea infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi pentru verificarea modului în care își desfășoară activitatea societățile comerciale.
De asemenea, poliţiştii au acţionat pentru combaterea accidentelor rutiere produse din cauza nerespectării regulilor de circulaţie.
Echipele care au participat la aceste activităţi au efectuat controale la 6 producători particulari şi 18 societăţi comerciale de tip cafe-bar şi discotecă. Totodată, au legitimat 111 persoane, au verificat 35 de autovehicule şi au destrămat un grup de persoane suspecte.
Poliţiştii au aplicat 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 5.500 de lei, dintre care 15 conform Legii 61/1991 (republicată) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi două la O.U.G. 195/2002 (republicată) privind circulaţia pe drumurile publice.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu