Dosare penale pentru tâlhărie si furt pentru tineri din Galbenu si Insuratei
Vineri, la ora 13.30, M.Floarea (74 de ani), din comuna Galbenu, a reclamat la poliţie faptul că, în noaptea de 13 spre 14 aprilie a.c., nepotul ei, M.Stan (18 ani), din aceeaşi localitate, ar fi pătruns fără drept în camera unde dormea şi i-ar fi sustras prin violenţă suma de 700 de lei.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că, în acea noapte, la orele 1.30, tânărul ar fi pătruns în imobil, ar fi sustras banii şi, fiind surprins de mătuşă, ar fi lovit-o în zona feţei, fugind.
Persoana vătămată prezintă o echimoză proeminenta în zona ochiului drept, urmând să fie prezentată la Serviciul de Medicină Legală Brăila, în vederea examinării medico-legale.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru tâlhărie calificată.
***
Sâmbătă, la ora 7.00, poliţişti de la Poliţia oraşului Însurăţei l-au depistat în flagrant pe C.Siminică (22 de ani), din localitate, imediat după ce ar fi sustras dintr-o magazie aparţinând lui I.Georgel, cantitatea de 40 de kg de porumb boabe.
Prejudiciul, în valoare de 50 de lei, a fost recuperat, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu