Tânără din Republica Moldova, depistată cu ședere ilegală în județul Brăila

De IPJ Braila 16 Martie 2018, 11:30 Fapt divers

Poliţiştii de imigrări din Brăila au depistat o tânără de 18 de ani din Republica Moldova  care nu mai avea drept de ședere pe teritoriul României. Aceasta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 800 de lei şi obligată, prin decizie de returnare, să părăsească țara în termen de 15 zile.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al judeţului Brăila au desfăşurat o acțiune, în cooperare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Brăila, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

În cadrul activităților întreprinse, a  fost depistată o tânără de 18 ani, din Republica Moldova, care la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul României.

Urmare a celor constatate, pe numele femeii a fost emisă o decizie de returnare prin care este obligată să părăsească ţara în termen de 15 zile și, totodată, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 800 lei, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

Deasemenea, la ieşirea din ţară, pe numele acesteia va fi instituit consemnul de nepermitere a intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni.

Acţiunile desfăşurate de către poliţiştii de imigrări urmăresc asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor şi combaterea migraţiei şi muncii ilegale.

Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale, la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Brăila, din strada Ana Aslan nr.39, la numărul de telefon 0239-606100, sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI BRĂILA   

 

Autor IPJ Braila 16 Martie 2018, 11:30 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii