Fiole cu substanţe anabolizante, în valoare de peste 36.000 de lei, descoperite la Albiţa

De Redactia 22 August 2018, 21:59 Fapt divers

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița, însoțiţi de câinele specializat în detectarea de stupefiante, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit ascunse în spătarele scaunelor faţă ale unui autoturism condus de un  cetățean din R. Moldova, 438 fiole de substanţe incluse în lista substanţelor interzise prevazută în Legea 104/2008.

În data de 22 august  a.c., în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița - I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în ţară, cetățeanul din R. Moldova Alexandr B., în vârstă de 27 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Lituania.
În baza profilului de risc, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport.

În urma controlului efectuat, la care a fost folosit și câinele poliţist Lila, specializat în detectarea de stupefiante, au fost descoperite, ascunse în spătarele scaunelor din faţă ale autoturismului, 438 fiole de diferite substanțe incluse în lista substanţelor interzise prevazută în Legea 104/2008.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii substanţelor anabolizante, în valoare totală de 36.060 de lei şi sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare totală de 33.000 lei.

Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iaşi
Comisar de poliţie LAZĂR DENIS MIHAELA

 

Autor Redactia 22 August 2018, 21:59 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii