Sofer cu permisul suspendat descoperit la vama Oancea
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au întocmit dosar penal unui bărbat, care avea dreptul de conduce autovehicule suspendat.
În data de 31 martie a.c., în jurul orei 04.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat la controlul pentru trecerea frontierei, pe sensul de iesire din tara, conducând un autoturism marca Renault, Tepan Y., cu dublă cetăţenie, bulgara şi R. Moldova, în vârstă de 38 de ani.
Acesta a prezentat la controlul de frontiera, in locul permisului de conducere, o adeverinta eliberata de autoritatile romane prin care era precizat faptul ca acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule incepand cu data de 24.03.2012, pentru o perioada de 30 de zile.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit lui Tepan Y. lucrare penala sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu