Societati comerciale verificate de politistii braileni
Joi, 4 septembrie 2014, poliţişti de la Biroul Proximitate au acţionat în municipiu pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum şi în pieţele agro-alimentare, pentru verificarea modului în care își desfășoară activitatea societățile comerciale și vanzătorii ambulanți.
Poliţiştii au efectuat verificări la 7 societăţi comerciale, au legitimat 26 de persoane şi au constatat 18 contravenţii, 13 conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi 5 conform Legii 12/1990 (republicată), privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 3.300 de lei.
Tot joi, 4 septembrie a.c., între orele 7:00-15:00, poliţişti de la Serviciile Ordine Publică şi Investigarea Fraudelor, în cooperare cu inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură şi I.T.M. Brăila, au acţionat în localităţile Movila Miresii, Tudor Vladimirescu şi Tichileşti, în arealul a patru amenajări piscicole, aparţinând unor agenţi economici, cu sediul social în judeţele Brăila şi Galaţi, pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, a actelor sau faptelor ilegale asociate, precum şi pentru verificarea legalităţii funcţionării unor agenţi economici cu profil de activitate pescuit/ acvacultură şi respectării legislaţiei muncii.
Efectivele participante au verificat cele patru puncte de lucru, au legitimat 10 persoane şi au constatat o contravenţie, pentru care au aplicat sancţiune în valoare de 2.000 de lei, conform Art. 62, lit. b, din O.U.G. nr. 23/2008 (modificată), privind pescuitul şi acvacultura.
La punctele de lucru, nefiind găsiţi administratorii acestora, ori nu au fost în măsură să prezinte documentele solicitate, care făceau obiectul verificărilor punctuale, aceştia au fost invitaţi procedural să se prezinte la sediile I.T.M. Brăila şi A.N.P.A.- Biroul Brăila, pentru lămurirea tuturor aspectelor vizate, respectiv, pentru luarea măsurilor legale.
Exemplu:
La o amenajare piscicolă din comuna Movila Miresii, aparţinând unei societăţi comerciale din Galaţi, M.Tănase (39 de ani), reprezentantul acestui agent economic, din satul Comăneasca, comuna Tudor Vladimirescu, a refuzat în mod nejustificat să permită accesul personalului autorizat pentru control în incinta unităţii. Acesta a fost sancţionat contravenţional de către reprezentantul A.N.P.A., cu amendă în valoare de 2.000 lei.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu