Cetăţean sirian depistat în municipiul Brăila în timp ce conducea un autoturism fără permis de conducere
Pe raza municipiului Braila poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au oprit în trafic pentru control, autoturismul marca Audi A6 condus de cetateanul sirian Razak A.A. Autoturismul avea numar de înmatriculare provizoriu. Actiunea a avut loc în data de 19 aprilie 2015.
Având suspiciuni cu privire la identitatea persoanei, cât şi a autenticităţii documentelor prezentate la control, politistii au procedat la efectuarea unor verificări specifice în urma cărora au constatat faptul că persoana de la volanul autoturismului Audi A6 este de fapt cetăţeanul sirian Ahmad A, în vârstă de 23 de ani şi are permisul de conducere anulat din data de 30.01.2015.
Pe numele cetăţeanului sirian, poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi fals privind identitatea.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu