Scandal la discoteca din Latinu

De Mihai Vintilă 10 Mai 2010, 00:00 Fapt divers
În noaptea de 8 spre 9 mai 2010, la orele 2.45, agenţii de la Postul de Poliţie Comunală Măxineni au fost sesizaţi de către B.Ionel, adiministratorul discotecii din localitatea Latinu, despre faptul că, pe terasa localului, are loc un scandal în care sunt implicate mai multe persoane de pe raza comunei Măxineni.
Primele cercetări desfăşurate de poliţişti au stabilit că, în noaptea de 8 spre 9 mai a.c., numiţii I.Aurelian (26 de ani) şi I.Ionuţ (22 de ani), însoţiţi de alte persoane a căror identitate urmează să fie stabilită, au provocat scandalul, agresând fizic pe personalul unităţii şi pe unii dintre consumatori, fapt ce a dus la întreruperea activităţii discotecii.
În urma scandalului, C.Aurelian (20 de ani), din satul Latinu, şi B.Adrian (23 de ani), din comuna Măxineni, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean pentru Urgenţe Brăila pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.(IJP Braila)

 

Autor Mihai Vintilă 10 Mai 2010, 00:00 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii