Şapte brăileni urmăriţi penal pentru săvârşirea unui furt

De IPJ Braila 14 Octombrie 2012, 13:49 Fapt divers
În urma activităţilor desfăşurate de judiciarişti din cadrul Compartimentului Furturi din Patrimoniu al Biroului de Investigaţii Criminale, au fost depistaţi şi conduşi la sediul Poliţiei Municipiului, pentru cercetări, brăilenii G.I. (21 de ani), C.I. (21 de ani), B.T. (19 ani), P.C. (19 ani), B.I. (16 ani), B.G. (14 ani) şi B.I. (13 ani), cărora li s-a probat că au comis un furt calificat.
   
În fapt, în perioada 1-3 aprilie 2012, aceştia au pătruns în incinta unei societăţi comerciale, situate pe strada Ion Ghica, din municipiu, şi au sustras un calculator, mai multe componente pentru IT și deșeuri metalice, toate în valoare de 2.500 de lei.
   
Poliţiştii au recuperat prejudiciul în proporţie de circa 85%.Pe numele celor şapte autori a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, în formă continuată, dosar care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, care a confirmat începerea urmăririi penale.


 

Autor IPJ Braila 14 Octombrie 2012, 13:49 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii