Cetăţeancă din Rusia depistată cu şedere ilegală în Brăila

De IPJ Braila 07 Mai 2014, 11:12 Fapt divers
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări- Biroul pentru Imigrări al Judeţului Brăila, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila- Biroul Proximitate, au desfăşurat, în ziua de 5 mai a.c., o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

Cu această ocazie a  fost depistată cu şedere ilegală o cetăţeancă din Rusia, în vârstă de 39 de ani, care, la expirarea permisului de şedere, nu a întreprins niciun demers pentru prelungirea acestui drept.

Având în vedere cele constatate, cea în cauză a fost îndrumată să depună la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Brăila documentele necesare în vederea reglementării dreptului de şedere, întrucât are calitatea de membru de familie al unui cetăţean român.

Totodată, persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu avertisment, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002, privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare.

Biroul pentru Imigrări al Judeţului Brăila continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor, utilizând toate resursele proprii de care dispune pe acest segment de activitate, în cooperare cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu.

Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în vigoare, invitându-vă să ne contactaţi, pentru orice situaţie legată de aplicarea prevederilor legale, la sediul Biroului pentru Imigrări al Judeţului Brăila, din strada Ana Aslan nr.39, la numărul de telefon 0239-606100, sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro.

 

Autor IPJ Braila 07 Mai 2014, 11:12 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii