Politistii la datorie de Rusalii

De IPJ Braila 01 Iunie 2012, 18:58 Fapt divers
În contextul sărbătoririi Rusaliilor, în perioada 1- 4 iunie, se vor desfăşura manifestări religioase, culturale, artistice şi sportive, inclusiv în aer liber, cu participarea unui public numeros, care impun adaptarea corespunzătoare a activităţilor specifice desfăşurate de poliţişti.
   
Astfel că, pe lângă dispozitivul curent, comanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila a luat o serie de măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică, precum şi pentru asigurarea unei reacţii ferme şi a intervenţiei rapide la solicitările cetăţenilor.
   
Poliţişti de la structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase, de la Poliţia Transporturi şi de la alte formaţiuni, vor acţiona atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale, artistice şi sportive.
   
Totodată, pentru prevenirea faptelor antisociale, zilnic, vor acţiona patrule auto şi pedestre.
   
Pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi prevenirea evenimentelor rutiere, poliţiştii vor acţiona pe principalele tronsoane de drumuri naţionale şi europene, în special, pe arterele care converg către litoral.
   
Structurile de poliţie transporturi vor patrula în trenurile de călători, cu precădere, pe rutele către staţiunile montane şi litoral, precum şi staţiile şi triaje de cale ferată.
   
În această perioadă, poliţiştii vor asigura, alături de partenerii cu atribuţii în domeniu, măsurile de ordine la manifestări publice de amploare care urmează să aibă loc în municipiul şi judeţul nostru.


 

Autor IPJ Braila 01 Iunie 2012, 18:58 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii