Poliţiştii l-au identificat pe autor şi au recuperat prejudiciul
I.I., din Brăila, a sesizat o patrulă de siguranţă publică cu privire la faptul că a surprins o persoană necunoscută în curtea locuinţei sale.În urma verificărilor efectuate, poliţiştii l-au identificat pe suspectul V.P. (36 de ani), din municipiu, care a recunoscut că a sustras bunuri din curtea părţii vătămate, însă le-a abandonat lângă gardul împrejmuitor al imobilului.
De asemenea, poliţiştii au stabilit că acesta a pătruns în curtea imobilului părţii reclamante şi în seara anterioară, când a sustras trei tuburi din fier pe care, ulterior, le-a depozitat în curtea unui imobil învecinat.Poliţiştii i-au întocmit bărbatului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu