Recomandari ale politistilor braileni pentru o circulatie adaptata conditiilor meteo
Poliţiştii recomandă brăilenilor sau celor aflaţi în tranzit prin oraşul nostru şi vor să se îndrepte către acele zone să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.
Poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra necesităţii respectării regimului legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
Circulaţi cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană şi, pentru un plus de siguranţă, măriţi distanţa în mers între vehicule.
Este recomandat ca luminile de întâlnire să fie aprinse ziua, pe toate categoriile de drumuri, şi să verificaţi funcţionarea sistemului de ventilaţie-dezaburire al parbrizului şi lunetei maşinii.
Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.
Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu