Polițiștii brăileni au fost la datorie în acest sfârșit de săptămână

De IPJ Braila 02 Noiembrie 2015, 11:31 Fapt divers

În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii brăileni au desfăşurat activităţi pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, în municipiu şi judeţ.

În zilele de 30 şi 31 octombrie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului şi Poliţiei oraşelor Ianca, Însurăţei şi Făurei, de la secţiile de poliţie rurală şi posturile de poliţie comunale arondate acestora, cu sprijinilor jandarmilor, au acţionat în zona discotecilor şi altor unităţi de alimentaţie publică cu profil similar, pentru a combate infracţiunile săvârşite cu violenţă şi pentru verificarea modului în care își desfășoară activitatea societățile comerciale.

Echipele care au participat la acţiuni au efectuat controale la 14 unităţi comerciale şi societăţi tip discotecă, 9 întreprinderi individuale şi 10 producători particulari, au legitimat 84 de persoane, dintre care 14 au fost percheziţionate corporal sumar, şi au controlat în trafic 35 de autovehicule.

Poliţiştii au aplicat 28 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.485 de lei, 6 fiind aplicate conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, două la O.U.G. 195/2002 (republicată), privind circulaţia pe drumurile publice, 8 la Legea 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 11 pentru  încălcări ale prevederilor Legii 145/2014, pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, iar una a fost aplicată la alt act normativ.
***
Vineri, 30 octombrie, poliţişti de la Biroul Proximitate au desfăşurat activităţi specifice pentru menţinerea unui climat de siguranţă civică în zona unităţilor şcolare din municipiu, pentru identificarea elevilor care absentează de la cursuri şi pentru respectarea legislaţiei privind comercializarea alcoolului şi a produselor din tutun minorilor.

Poliţiştii au verificat 6 paznici care efectuau serviciul la unităţile de învăţământ şi au dialogat cu elevii aflaţi în pauză, cu privire la prevenirea delincvenţei juvenile.
De asemenea, au fost efectuate verificări la 4 unităţi comerciale din zonele învecinate unităţilor şcolare, fără a fi constatate probleme deosebite.

Pe timpul desfăşurării activităţilor, poliţiştii au depistat 8 elevi care absentau nemotivat de la cursuri, sens în care poliţiştii i-au informat pe reprezentanţii legali ai acestora, precum şi unităţile şcolare, pentru luarea măsurilor conforme cu regulamentele interioare, pentru prevenirea acestor abateri disciplinare.

De asemenea, poliţiştii au constatat 3 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 1.000 de lei, conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi au purtat discuţii cu 5 factori de conducere ai unităţilor de învăţământ, pentru identificarea elevilor predispuşi la încălcarea normelor legale, fiind consiliaţi şi atenţionaţi 15 elevi.

 

Autor IPJ Braila 02 Noiembrie 2015, 11:31 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii