Menținerea ordinii și a siguranței publice, acțiuni ale polițiștilor din Brăila
Poliţiştii brăileni acţionează, în fiecare weekend, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.
În perioada 26 - 28 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona pieţelor şi a unităţilor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Pe timpul activităţilor, au fost verificate 8 societăţi comerciale, legitimate peste 300 de persoane şi oprite în trafic 272 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 60 de conducători auto. De asemenea, aceştia au constatat 87 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de peste 25.000 de lei. Dintre amenzile aplicate 69 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 8 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi 4 la alte acte normative.
Totdodată, în ziua de 26.01.2018, între orele 09:00-12:00, poliţiştii din cadrul Biroului Proximitate au acţionat, în zona unităţilor de învăţământ din municipiu, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale şi a menţinerii unui climat de siguranţă civică. Cu această ocazie, au fost verificate 17 unităţi de învăţământ şi 10 societăţi comerciale, controlaţi 11 paznici, legitimate 15 persoane, şi au fost depistaţi 8 elevi care absentau nejustificat.
Poliţiştii au purtat discuţii cu 10 dintre factorii de conducere ai unităţilor de învăţământ şi au cosiliat 20 de elevi.
Exemplu:
La data de 27 ianuarie a.c., ora 16:50, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat, pe o stradă din municipiu, pe un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din Brăila, în timp ce avea asupra sa un cuţit, în lungime totlă de 35.5 cm, cu lama de 21,5 cm.
Acesta a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului, unde poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru portul fără drept de obiecte periculoase, cuţitul în cauză fiind ridicat în vederea continuării cercetărilor.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu