Polițiștii de frontieră gălățeni au depistat doi cetățeni care circulau fără permis de conducere sau cu permis necorespunzător

De Redactia 09 Octombrie 2019, 17:40 Fapt divers

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galați efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, la volan, deşi nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În data de 08 octombrie 2019, în jurul orei 13.50, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galați-I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe o arteră din municipiul Galați, un autoturism marca Volkswagen Golf, înmatriculat în România, condus de A.G., cu dublă cetățenie (română și R. Moldova), în vârstă de 28 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, persoana în cauză nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că tânărul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
*

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-rutier efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care a fost depistat conducând un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept.

În data de 08 octombrie 2019, în jurul orei 15.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-rutier - I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, cetăţeanul român, C.V., în vârstă de 24 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz, înmatriculat în Marea Britanie, şi o remorcă, înmatriculată în România.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că tânărul nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun

 

Autor Redactia 09 Octombrie 2019, 17:40 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii