Actiuni ale politistilor braileni pentru diminuarea fenomenului infractional

De IPJ Braila 24 Martie 2014, 20:00 Fapt divers
Vineri şi sâmbătă, în intervalele orare 07:00-10:00, 14:00-18:00 şi 18:00-22:00, poliţişti de la Poliţia oraşului Însurăţei şi Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru au organizat şi desfăşurat 9 acţiuni pe raza de competenţă, pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică, prevenirea şi diminuarea fenomenului infracţional şi a faptelor de comerţ ilicit, efectuând şi verificări privind legalitatea transporturilor de mărfuri, în vederea combaterii evaziunii fiscale şi pentru identificarea conducătorilor auto care încalcă normele legale în vigoare.

Poliţiştii au verificat activitatea economică a 42 de societăţi comerciale şi întreprinderi familiale, a 19 producători particulari, au legitimat 85 de persoane, au verificat în trafic 68 de autovehicule şi au constatat 28 de contravenţii, 15 fiind prevăzute de Codul rutier, 7 de Legea 12/1990, 5 de Legea 61/1991 şi una prevăzută de alt act normativ, pentru care au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 11.110 lei.
De asemenea, a fost restras un certificat de înmatriculare şi au fost confiscate bunuri în valoare de 745 de lei.

Exemplu: Au fost depistaţi T.Doru şi F.Laurenţiu, ambii din comuna Râmnicelu, judeţul Buzău, în timp ce comercializau sămânţă de lucernă, usturoi şi arpagic, fără a avea documentele prevăzute de lege. A fost aplicată sancţiune contravenţională, conform Legii 12/1990 (republicată), şi marfa a fost ridicată în vederea confiscării.
    
În ziua de 21 martie a.c., între orele 8:00-11:00, şi în noaptea de 22 spre 23 martie 2014, între orele 23:00-03:00, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Ianca şi Secţia 4 de Poliţie rurală Ianca, cu sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Brăila, au acţionat pe raza de competenţă, pentru combaterea actelor de comerţ ilicit, a furturilor din buzunare, poşete şi genţi, pentru prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă în incinta şi în apropierea discotecilor, precum şi pentru menţinerea unui climat de siguranţă civică.

Forţele participante au efectuat controale la 18 societăţi comerciale, au legitimat 48 de persoane, dintre care 6 au fost controlate corporal sumar, au verificat 15 autovehicule oprite în trafic şi au aplicat 13 sancţiuni contravenionale, în valoare totală de 3.770 de lei.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţişti de la Secţiile de 1 şi 2 de Poliţie Rurală Brăila, împreună cu jandarmi, au acţionat pe raza de competenţă, pentru prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă care se pot produce în zona discotecilor şi a localurilor în care se consumă băuturi alcoolice.

Pe timpul acţiunilor au fost verificate 4 societăţi comerciale, controlate în trafic 34 de autovehicule, legitimate 51 de persoane, destrămate 6 grupuri de persoane suspecte şi au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.385 de lei, conform Legii 61/1991 (republicată) şi O.U.G. 195/2002.

În ziua de 21 martie a.c., între orele 08:00-12:00, şi în noaptea de 22 spre 23 martie a.c., între orele 23:00-03:00, poliţişti de la Poliţia oraşului Făurei şi Secţia 3 de Poliţie Rurală Făurei au desfăşurat acţiuni pe raza localităţilor arondate, în zona târgurilor, discotecilor şi cafe-barurilor, cu scopul de a preveni comiterea faptelor antisociale, a faptelor penale cu grad ridicat de pericol social şi a contravenţiilor şi infracţiunilor la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel, au fost legitimate 16 persoane, controlate corporal sumar două persoane, oprite şi verificate în trafic 10 autovehicule şi aplicate, în total, 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.525 de lei, conform OUG 195/2002, Legilor 61/1991 şi 12/1990. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării de la sediul unei societăţi comerciale mai multe bunuri care aveau termenul de valabilitate expirat, anume sticle cu băuturi alcoolice, pungi cu cafea şi produse alimentare.

În ziua de vineri, între orele 11:00-13:30, efective de poliţişti din cadrul Birourilor Ordine Publică şi Proximitate au acţionat pe raza municipiului, în încinta şi în preajma unităţilor de învăţământ, pentru prevenirea absenteismului şcolar şi a delincvenţei juvenile.
Poliţiştii au efectuat controale la 16 societăţi comerciale situate în zona unităţilor şcolare, au identificat 20 de elevi care absentau nemotivat de la cursuri şi au consiliat şi atenţionat cu privire la modul de comportare un număr de 37 de elevi.

Totodată, poliţiştii au verificat modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu a patru agenţi de pază din unităţile de învăţământ controlate, au purtat discuţii cu doi factori de conducere, pentru identificarea elevilor-problemă, şi au constatat două contravenţii prevăzute de Legea 61/1991 şi O.U.G. 195/2002.

Tot vineri, între orele 11:00-13:00, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, ocazie cu care au fost efectuate controale în 4 târguri şi pieţe din municipiu, au fost legitimate 32 de persoane, verificate 4 societăţi comerciale, controlate 12 autovehicule şi aplicate 45 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.290 de lei.

Vineri, 21 martie a.c., poliţişti de la Serviciul şi Biroul Rutier au acţionat în municipiu şi judeţ, pe linia combaterii traversărilor neregulamentare şi a transportului public de mărfuri şi persoane.

Cu această ocazie, au fost aplicate, în total, 126 de persoane, dintre care 97 au fost aplicate pietonilor pentru traversări prin locuri nepermise, 8 conducătorilor de maxi-taxi, 10 conducătorilor de taxi, 3 şoferilor care efectuau transport marfă şi 8 au fost aplicate altor categorii de participanţi la trafic. Valoarea totală a amenzilor este în valoare de 18.795 de lei, fiind reţinut în vederea suspendării şi un permis de conducere.  

Sâmbătă, între orele 09:00-16:00, poliţişti de la Biroul Proximitate au acţionat într-un complex comercial, situat în municipiu, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală şi a celor privind comercializarea frauduloasă a produselor contrafăcute.

Astfel, au fost legitimate 11 persoane, verificate 20 de societăţi şi standuri comerciale, au fost întocmite 5 dosare penale, conform Legii 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice, şi au fost ridicate în vederea confiscării produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte, care prezentau mărci identice celor protejate de lege. Valoarea totală a bunurilor este de circa 300.000 de lei.

 

Autor IPJ Braila 24 Martie 2014, 20:00 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii