Poliţiştii au confiscat două plase monofilament şi au recuperat parţial prejudiciul în două cauze de furt

De IPJ Braila 22 Iunie 2015, 09:22 Fapt divers

În ziua de 18 iunie, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei au efectuat percheziţii la domiciliile lui B.Daniel (29 de ani) şi C.Bogdănel (22 de ani), ambii din comuna Stăncuţa, care erau suspectaţi de comiterea furtului a două motopompe, aparţinând unei societăţi comerciale din Oradea, precum şi a furtului cantităţii de 400 litri de combustibil de la două elicoptere care aparţin aceleiaşi societăţi, fiind parcate în curtea unei societăţi din localitatea Stăncuţa, judeţul Brăila.

Faptele au fost comise în perioada 09-11 iunie 2015.

În urma percheziţiilor efectuate, în locuinţa primului au fost găsite două unelte pentru pescuit de tip monofilament, care au fost ridicate în vederea confiscării, şi au fost recuperate cele două motopompe și cantitatea de 120 litri kerosen, care provenereau din furt.

Pe numele suspecţilor a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, iar faţă de B.Daniel şi pentru comiterea infracţiunii de deţinere şi folosire la pescuit a plaselor de tip monofilament.

 

 

Autor IPJ Braila 22 Iunie 2015, 09:22 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii