Nu a fost arestat preventiv pentru vătămare corporală gravă

De IPJ Braila 18 Octombrie 2011, 19:53 Fapt divers
În cauza privind pe C.D. (53 de ani), din municipiu, reţinut pe ordonanţă pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă, ieri, 17 octombrie a.c., a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, care a propus arestarea preventivă, Judecătoria Brăila respingând propunerea şi inculpatul a fost pus de îndată în libertate.
   
Reamintim că inculpatul, în ziua de sâmbătă, la orele 15.30, l-a agresat pe A.E. (25 de ani), din municipiu, după care a plecat într-o direcţie necunoscută, sustrăgându-se cercetărilor.
   
Victima a fost transportată şi internată în Spitalul Judeţean de Urgenţe Brăila, apoi transferat la Secţia Neurochirurgie din cadrul Spitalului „Sfântul Andrei”, din municipiul Galaţi, stabilindu-se că a suferit leziuni pentru care necesită 85-100 de zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viaţa în primejdie.Suspectul a fost prins ulterior, reţinut pe ordonanţă şi încarcerat. 

 

Autor IPJ Braila 18 Octombrie 2011, 19:53 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii