Legume şi fructe, comercializate fără autorizaţie, confiscate de poliţişti
În ziua de 18 august, între orele 14:00-16:00, poliţişti din cadrul Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru au acţionat, pe raza comunei Viziru, pentru combaterea activităţilor ilegale din domeniul comerţului cu legume-fructe. Poliţiştii au legitimat 19 persoane, controlat 7 autovehicule, 3 societăţi comerciale şi 2 producători particulari.
Au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.250 de lei, prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, şi au fost ridicate în vederea confiscării legume şi fructe, în valoare de circa 3.400 de lei.
Exemplu:
Au fost depistate trei persoane, cu vârste cuprinse între 16 şi 46 de ani, din comuna Viziru, în timp ce comercializau legume și fructe, pe marginea Drumului European 584, fără a fi autorizați în acest sens.
Față de comercianţi s-a luat măsura sancţionării contravenționale, conform legii menţionate, şi le-a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea totală de 3.000 kg de legume şi fructe (ardei, roşii, varză, cartofi, ceapă, pepeni, struguri, piersici etc.), care a fost predată unei societăţi din Brăila, în vederea valorificării.
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu