Sub influența alcoolului a intrat cu autoturismul într-un stâlp de iluminat
În data de 27.10.2019, ora 00:50, polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe DJ 221, la ieșire din localitatea Cazasu, către Mărtăcești, un autoturism a intrat într-un stâlp de iluminat.
La fața locului, polițiștii l-au identificat pe șoferul mașinii, un bărbat de 59 de ani, din Cazasu, și au stabilit că acesta nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, respectiv curbă la stânga și ceață densă, moment în care a pierdut controlul asupra vehiculului. Tamponarea s-a soldat doar avarierea autoturismului și a stâlpului.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a dovedit faptul că bărbatul se afla și sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele său polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu