Incendiu într-un bloc din Cartierul Hipodrom
În seara de 22 martie, la ora 21:35, un tânăr de 23 de ani a apelat 112 şi a sesizat că la un apartament din blocul 114, de pe Aleea Trandafirilor, a izbucnit un incendiu. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului, focul fiind stins de către pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila.
Din primele verificări s-a stabilit că incendiul nu s-a extins la alte apartamente, şi că, în imobilul în care a izbucnit, au fost afectate bunuri de mobilier, materiale textile, pereţii şi rama ferestrelor. De asemenea, conducta de apă care traversa palierul respectiv s-a spart şi a inundat casa scării.
Doi dintre locatari au fost transportati la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, întrucât prezentau simptome de intoxicare cu monoxid de carbon.
Persoana care locuieşte în acel apartament, M.Ionel (47 de ani), nu se afla la domiciliu în momentul declanşării incendiului.
S-a stabilit că acesta folosea deseori lumânări pentru iluminarea locuinţei, deoarece nu era racordată la reţeaua de energie electrică.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu