Hotul de telefoane a fost prins

De IPJ Braila 27 Decembrie 2016, 09:05 Fapt divers

La data de 23 decembrie, ora 9, un bărbat, din comuna Gropeni, a sesizat, prin apel 112, faptul că, în timp ce se deplasa pe Calea Călăraşilor, la intersecţia cu Bulevardul Dorobanţilor, trei persoane l-au deposedat, prin violenţă, de telefonul mobil şi de portofel, în care avea suma de 10 lei.
Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică au constatat că cele sesizate se confirmă, iar în urma activităţilor specifice desfăşurate şi a informaţiilor obţinute de poliţiştii de siguranţă publică, cele trei persoane, bănuite de comiterea faptei, au fost identificate în zona unei pieţe din municipiu.

Două dintre acestea au fost prinse în flagrant, stabilindu-se că este vorba despre un minor, în vârstă de 13 ani, din comuna Şuţeşti, şi unul de 15 ani, din Brăila.

În urma controlului corporal sumar efectuat, asupra celor doi a fost gasită suma de 80 de lei, obţinută în urma vânzării telefonului mobil în cauză.Telefonul a fost identificat şi recuperat de la un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municiupiu, şi a fost restituit persoanei reclamante.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale au stabilit că cei trei tineri ar fi bănuiţi de şi de o altă infracţiune de tâlhărie, comisă la data de 22 decembrie a.c., în care poliţiştii efectuau cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În fapt, la data de 22 decembrie a.c., un minor, în vârstă de 15 ani, din Braila, a sesizat, prin apel 112, faptul că, în timp ce se afla pe strada Unirii din municipiu, a fost deposedat prin ameninţarea cu acte de violenţă, de un telefon mobil şi de un portofel, în care se afla suma de 35 de lei.
În cauză au fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor trei bănuiţi.

 

Autor IPJ Braila 27 Decembrie 2016, 09:05 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii