Întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat şi restricţii pentru autovehiculele de mare tonaj pe teritoriul Ungariei
În perioada sărbătorii Crăciunului, conducerea Poliției de Frontieră Române a dispus măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat și acționează în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.
În acest sens, conducerea Poliţiei de Frontieră Române a dispus, încă de la începutul lunii, întreprinderea următoarelor măsuri atât în punctele de trecere ale frontierei, cât şi în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră:
- suplimentarea personalului care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, respectiv creşterea numărului arterelor de control din punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieşire din ţară, dacă situaţia o impune, până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct;
- asigurarea unei supravegheri sporite a frontierei de stat, prin aplicarea măsurilor legale pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere;
- la nivelul întregii ţări peste 4.000 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.
Până în prezent, valorile de trafic pentru autoturisme şi călători în punctele de frontieră au fost in media specifică lunii decembrie (145.000 de persoane pe sensul de intrare şi iesire), dar în următoarele zile se prefigurează o crestere a traficului, avand in vedere că mulţi dintre cetăţenii români aflaţi în străinătate, se intorc în ţara pentru a-şi petrece aceste zile împreună cu familia.
Menţionăm că, în continuare este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora, sens în care continuăm să recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră deschise în regim internaţional în vederea evitării suprasolicitării unora dintre acestea.
Restricţii pentru autovehicule de mare tonaj
În ceea ce priveşte autovehiculele de mare tonaj, în această perioadă se constată o creştere a numărului mijloacelor de transport, ca urmare a intensificării comerțului din perioada de sărbători, sens în care în unele puncte de trecere se înregistrează timpi de aşteptare pentru această categorie de mijloace de transport.
De la începutul lunii decembrie până în prezent, au tranzitat frontiera aproximativ 250.000 de autovehicule de mare tonaj, din care 122.000 pe sensul de intrare si 128.000 pe sensul de ieşire.
Revenim cu precizarea că, şi pentru această categorie de mijloace de transport este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, astfel încât formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate.
Timpul pentru efectuarea controlului de către polițiștii de frontieră asupra camioanelor se păstrează în media de 2-5 minute/camion.
Menţionăm că, la frontiera cu Ungaria, autorităţile de frontieră din ţara vecină au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, prin Punctul de Contact Comun Artand, despre faptul că în perioada 22.12.2018, ora 23.00 (ora României) - 23.12.2018 ora 23.00 (ora României), respectiv 24.12.2018, ora 23.00 (ora României) - 26.12.2018 ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.
Precizăm faptul că în intervalul orar menţionat, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.
În această perioadă, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ungare, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor).
Recomandări
În perioada următoare, Poliţia de Frontieră recomandă în continuare tuturor participanţilor la trafic, indiferent de tipul de mijloc de transport folosit, tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă.
Reamintim că pentru a veni în sprijinul participanților la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu