Depistați în flagrant de jandarmi

De IJJ Braila 26 Octombrie 2015, 14:18 Fapt divers

Sâmbătă, 24 octombrie a.c., în jurul orei 10.00, o patrulă din cadrul Detaşamentului 3 Oprişeneşti, a surprins în flagrant două persoane care sustrăgeau bare din aluminiu, din incinta unui post de transformare energie electrică, situat în apropierea localităţii Oprişeneşti, judeţul Brăila.

Cei doi, Gheorghe G. de 28 ani, domiciliat în oraşul Ianca şi Laurenţiu G. în vârstă de 15 ani, din satul Oprişeneşti, au pătruns în incinta respectivei clădiri, ce aparţine unei societăţi comerciale, şi au smuls 20 de bare din aluminiu.

Membrii patrulei de jandarmerie au intervenit imediat, somându-i verbal pe cei în cauză să se oprească. Aceştia au relatat că au sustras bunurile cu scopul de a le valorifica, în acest sens venind la faţa locului cu un atelaj hipo.

Pentru fapta comisă, celor doi le-au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

 

Autor IJJ Braila 26 Octombrie 2015, 14:18 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii