Cercetat penal pentru distrugerea unui autoturism și conducere fără permis
În cursul zilei de ieri, poliţişti din cadrul Biroului Inestigaţii Criminale l-au depistat pe un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Brăila, bănuit că, la data de 17 noiembrie 2017, pe fondul unor neînţelegeri şi discuţii avute cu un brăilean, i-ar fi distrus acestuia, prin aplicarea unei vopsele, caroseria maşinii, în timp ce aceasta se afla parcată pe o stradă din municipiu.
Totodată, poliţiştii au stabilit, cu ocazia cercetărilor efectuate, că bănuitul s-ar fi deplasat, la locul comiterii acestei infracţiuni, la volanul unui autoturism, având dreptul de a conduce suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetăprile sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi conducerea unui vehicul fără permis.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu