Bursuc ratacit în Braila
Sâmbătă, 17 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00, dispeceratul Jandarmeriei Brăila a fost sesizat cu privire la faptul că un animal necunoscut se află în parcarea unui bloc, din municipiul Brăila.
Imediat, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de jandarmerie, care a identificat zona unde se afla animalul, un bursuc, şi au încercuit-o până la sosirea unui medic veterinar.
Iniţial, persoanele din apropiere au crezut că este un raton sau alt animal periculos, fapt pentru care au sunat la 112. Jandarmii i-au liniştit pe aceştia şi au asigurat zona, până când un medic veterinar l-a tranchilizat şi transportat la Gradina Zoologica din Braila.












De câte ori apare vreo știre dinspre sudul țării, stau și mă crucesc .... Auzi animal periculos! Acest animăluț puțin mai mare decât o pisică?! Mă mir că nu i-ați dat cu ceva în cap spunând că este extraterestru, că este turbat, că este maidanez sau că v-a vandalizat mașina sau grajdul!!!