Braconaj piscicol în Balta Mica a Brailei

De A.Frangu 26 Martie 2015, 22:09 Fapt divers

D. I. în vârstă de 43 ani şi G. I. în vârstă de 35 ani, ambii cu domiciliul în localitatea Chiscani, judeţul Brăila pescuiau comercial fără a deţine autorizaţie într-o zonă protejată.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila i-au depistat pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice de combatere a braconajului piscicol desfasurata în data de 25 martie 2015 în jurul orei 7,00.

Cei doi au fost depistati şi reţinuti în zona de protecţie integrală a Parcului Natural Balta Mică a Brăilei. Acestia pescuiau comercial, dintr-o barcă cu ajutorul unei plase de pescuit din aţă cu care au capturat cantitatea de 9 kilograme de peşte de diferite specii.

Cei doi bărbaţi deţineau autorizaţie pe anul în curs pentru pescuitul comercial pe fluviul Dunărea, dar nu şi pentru zona de protecţie a Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, unde au fost depistaţi.

Plasa de pescuit din aţă cu o lungime totală de 85 de metri în valoare de 500 lei, barca din fibră în valoare de 2.500 de lei şi motorul de 10 CP în valoare de 2.000 de lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar cantitatea de peşte în valoare de 130 de lei a fost predată unei unităţi de profil pentru valorificare.

Poliţiştii de frontieră brăileni au întocmit dosar penal pe numele persoanelor pentru săvârşirea infracţiunii de pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice în zonele de protecţie.

 

Autor A.Frangu 26 Martie 2015, 22:09 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii