Activități preventiv-educative desfășurate de jandarmii brăileni în școlile din județ
În baza planului comun de acţiune încheiat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, jandarmii brăileni au desfăşurat, de la ȋnceputul acestei luni, opt activităţi preventiv-educative, care au drept scop prevenirea faptelor antisociale în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Brăila.
Pe timpul acestor activităţi, jandarmii Detaşamentului 3 Oprişeneşti le-au prezentat elevilor misiunile Jandarmeriei, teme de prevenire a faptelor cu violenţă în şcoli, efectele anturajului care favorizează un comportament deviant şi efectele negative ale consumului de droguri şi alcool în rândul tinerilor.
În scopul promovării unui comportament civic, jandarmii au purtat discuţii libere cu elevii, prezentările făcute având un caracter interactiv.
La aceste ȋntâlniri desfăşurate ȋn instituţiile de ȋnvăţământ din localităţile Ianca, Gradiştea şi Şuţeşti au participat 520 de elevi, dar şi 29 cadre didactice.
Activităţi de acest fel vor continua şi ȋn perioada următoare, astfel încât elevii din judeţul nostru să cunoască cadrul legislativ pe anumite domenii de interes pentru aceştia.
Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu