Acţiune ale polițiștilor brăileni în târgurile din Victoria şi Mihai Bravu și pentru siguranța rutieră

De IPJ Braila 18 Noiembrie 2016, 15:46 Fapt divers

În ziua de 17 noiembrie, în intervalul orar 07:00-09:00, poliţişti din cadrul Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru au acţionat în târgurile organizate în localităţile Victoria şi Mihai Bravu, precum şi în apropierea acestora, cu scopul de a preveni şi combate activităţile comerciale ilegale.

Au fost verificaţi 7 agenţi economici, controlate 3 autovehicule şi aplicate 2 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 200 de lei, conform Legii 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol.

Acţiuni pentru siguranţa rutieră

În ziua de 17 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Astfel, poliţiştii au constatat 106 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 43.150 de lei, au ridicat în vederea suspendării 5 permise de conducere şi retras 16 certificate de înmatriculare.

 

Autor IPJ Braila 18 Noiembrie 2016, 15:46 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii