Actiune preventiva a Politiei in orasul Braila

De IPJ Braila 18 Iunie 2012, 18:09 Fapt divers
În noaptea de 15 spre 16 iunie a.c., între orele orele 00.00-2.00, şi în ziua de 16 iunie a.c., între orele 8.00-12.00, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila- Biroul Ordine Publică, Biroul Proximitate şi Biroul de Investigaţii Criminale, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor comise cu violenţă, asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică în unităţile de alimentaţie publică cu profil discotecă şi cafe-bar, din municipiul Brăila, precum şi pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite de comerţ, în pieţele din municipiu.

Astfel, efectivele participante au legitimat 163 de persoane, 29 au condus la sediul Poliţiei, pentru verificări, au verificat 20 de societăţi comerciale şi 34 de întreprinderi individuale, au oprit şi controlat în trafic 34 de autovehicule şi au aplicat un număr de 32 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.410 lei. De asemenea, au fost întocmite două dosare penale pentru infracţiuni prevăzute şi pedepsite de Legea 61/1991 (republicată).


 

Autor IPJ Braila 18 Iunie 2012, 18:09 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii