Abateri constatate si sanctionate de politistii braileni
Săptămâna, 30 decembrie 2013, poliţiştii braileni au constatat 12 infracţiuni şi 238 contravenţii, 186 de conducători auto fiind sancţionaţi pentru încălcări ale regulilor de circulaţie. În weekendul trecut, în municipiu şi judeţ au fost desfăşurate activităţi pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică
Astfel că poliţişti rutieri şi de ordine publică din cadrul poliţiei municipului, poliţiior orăşeneşti şi secţiilor de poliţie rurală, cu sprijinul jandarmilor, au acţionat la discotecile, localurile cu program non-stop, pe străzile adiacente unităţilor de alimentaţie publică şi de învăţământ, în târgurile şi oboarele organizate săptămânal, precum şi pe arterele de circulaţie din municipiu şi judeţ, cu scopul de a preveni comiterea actelor de violenţă, a furturilor de pe tarabe, din buzunare, poşete şi genţi, de a identifica bunurile provenite din furturi şi de a reduce numărul accidentelor rutiere grave, produse ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie.
Forţele angrenate în aceste acţiuni au efectuat controale la 36 de societăţi comerciale şi 15 persoane fizice autorizate şi 8 producători particulari, au legitimat 141 de persoane şi au oprit în trafic pentru control 63 de autovehicule.
Pe timpul desfăşurării activităţilor specifice, au fost constatate 29 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 6.600 de lei.
Conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, au fost aplicate 17 sancţiuni, la Legea 12/1990 (republicată), privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, două amenzi, iar la OUG 195/2002 (republicată), privind circulaţia pe drumurile publice, 10 sancţiuni.
În perioada 25 noiembrie-1 decembrie a.c., pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, la nivelul judeţului nostru, au fost organizate 16 controale, două percheziţii şi cinci razii.
În cele şapte zile, au fost constatate 12 infracţiuni, dintre care 4 în flagrant delict. Poliţiştii au prins două persoane urmărite cu mandate de executare a pedepsei închisorii, au verificat 46 de autoturisme şi au controlat 37 de unităţi comerciale şi trei obiective asigurate cu pază.
Poliţiştii au aplicat, în total, 209 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 50.658 de lei.
Pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale, două au fost la Legea 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite iar cele mai multe amenzi au fost aplicate ca urmare a încălcării normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv 176, dintre care 68 pentru încălcarea regimului legal de viteză şi 108 pentru alte abateri la regimul rutier. O sancţiune a fost aplicată la alt act normativ.
De asemenea, poliţiştii au reţinut şase permise de conducere şi au retras şase certificate de înmatriculare.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu