Un tânăr din Însurăței prins beat și fără permis

De IPJ Braila 29 Decembrie 2022, 16:03 Fapt divers

Pe 29 decembrie 2022, la ora 00:15, polițiști din cadrul Poliției Orașului Însurăței, au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din orașul Însurăței, în timp ce conducea un vehicul pe raza localității de domiciliu.

Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Autor IPJ Braila 29 Decembrie 2022, 16:03 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii