Prinși pentru braconaj piscicol
Polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila, în data de 13 aprilie 2022, în jurul orei 22 au surprins în flagrant un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Brăila și un barbat în vârstă de 33 de ani, din sat Mărașu, în zona dig-mal din localitatea Mărașu, având asupra lor o unealtă de pescuit de tip setcă, monofilament, cu lungimea de 80 de metri, fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Pe numele celor doi bărbați a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, cu excepția setcilor folosite pentru pescuitul calcanului, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm din OUG 23/2008.
De asemenea, în aceeași zonă, în jurul orei 22:10, polițiștii au depistat în flagrant un bărbat, în vârstă de 43 de ani și un minor în vârstă de 16 ani, ambii din sat Mărașu, având asupra lor o plasă de pescuit comercial tip setcă, monofilament cu lungimea de 75 de metri, fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, cu excepția setcilor folosite pentru pescuitul calcanului, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm din OUG 23/2008.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu