Poliția Brăila | 84 de sancțiuni contravenționale
La începutul lunii, în 1 noiembrie 2022, poliţiştii brăileni sprijiniți de jandarmi, au acţionat în municipiu şi pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite.
Polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.
Astfel, au fost organizate și desfășurate 10 acțiuni și s-a intervenit la 31 de evenimente, 23 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 84 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 38.552 de lei.
Totodată, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 7 permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare.
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu