Mitsubishi prins cu ţigarete de contrabandă
În data de 28 aprilie a.c, în jurul orei 20.30 s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, conducând un autoturism marca Mitsubishi, Daniel M., cu dublă cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 18 ani.
Deţinând informaţii despre faptul că autoturismul este folosit pentru transportul ţigaretelor de contrabandă, poliţiştii de frontieră şi inspectorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, într-un locaş special amenajat între motor şi bordul autoturismului, 6.400 de ţigarete marca Ashima.
La cercetări, tânărul a declarat că nu avea cunoştinţă despre existenţa ţigărilor ascunse, el având doar rolul de a transporta autoturismul pană în municipiul Galaţi. Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare de 3.840 lei, şi a autoturismului, în valoare de 22.063 lei, în vederea confiscării, iar persoana a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu