La stația CF Lacu-Sărat trei persoane au tăiat 18 arbori din liziera de protecție CFR

De Mihai NEGOMIREANU 11 Aprilie 2023, 19:47 Fapt divers

La stația CF Lacu-Sărat trei persoane au tăiat 18 arbori din liziera de protecție CFR

Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila, au depistat în flagrant vineri 7 aprilie 2023, în zona stației CF Lacu-Sărat, trei persoane în timp ce tăiau fără drept arbori. Ei au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 39 de ani, împreună cu doi minori, în vârstă de 14 și 15 ani, toți din sat Silistraru, ar fi tăiat cu un topor și un fierăstrău metalic, 18 arbori din liziera de protecție CFR, pe care i-ar fi transportat în apropierea șinelor de cale ferată pentru a-i sustrage cu ajutorul unui atelaj hipo.

Materialul lemnos a fost ridicat de polițiști în vederea continuării cercetărilor într-un dosar penal întocmit dub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept și furt de material lemnos, conform Legii 46/2008 privind Codul silvic.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că minorul în vârstă de 15 ani, figurează ca dispărut din cadrul unui centru de plasament de pe raza municipiului, din data de 31.03.2023.

Minorul a fost predat reprezentanților din cadrul D.G.A.S.P.C. Brăila.

 

Autor Mihai NEGOMIREANU 11 Aprilie 2023, 19:47 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii