Ziua Portilor deschise la Inspectoratul de Politie Judetean Braila

De IPJ Braila 25 Martie 2015, 09:11 Fapt divers

ziua porti deschiseActivitatea a fost organizată pentru marcarea Zilei Poliţiei Române şi a fost adresată elevilor din clasele primare ale unităţilor de învăţământ, din municipiul Brăila, având drept scop apropierea copiilor de poliţişti şi prezentarea celor mai importante aspecte din meseria oamenilor legii.

Astăzi (24 martie 2015 - n.r.), începând cu ora 10.00, poliţiştii compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii le-au explicat elevilor cum trebuie să se comporte în diferite situaţii, pentru a nu fi implicaţi, în calitate de autori sau victime, în evenimente negative, care i-ar putea afecta fizic sau emoţional, ori i-ar putea costa chiar viaţa.

Manifestarea a fost deschisă de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, care a prezentat copiilor scopul întâlnirii şi importanţa zilei de 25 martie pentru Poliţia Română şi pentru comunitatea pe care o apără.

De la poliţişti, elevii au aflat care sunt principalele lor activităţi, urmărind o prezentare video cu momente din activitatea poliţiştilor brăileni şi un scurt istoric al Poliţiei, prezentat de un reprezentant al Muzeului Brăilei.  

Activităţile au continuat în curtea instituţiei, unde au fost amenajate ateliere de prezentare a tehnicii şi echipamentelor folosite, în activităţile specifice, de către specialiştii criminalişti şi lucrătorii Serviciului de Acţiuni Speciale.

De asemenea, elevilor le-a fost prezentată o autospecială a Serviciului Rutier şi le-a fost explicat modul în care aparatura din dotarea acesteia îi ajută pe poliţişti să surprindă încălcările legii, săvârşite de participanţii la trafic.copii la ziua portilor deschise

La finalul evenimentului, micuţii au asistat cu entuziasm la o demonstraţie a câinilor poliţişti, antrenaţi pentru a descoperi persoanele certate cu legea.

Pe durata evenimentului, participanţii - poliţişti şi invitaţi - au purtat ecusoane tricolore, iar elevii au primit dulciuri şi pliante, realizate în cadrul Campaniei „Alege viaţa!”, de către poliţiştii Serviciului Rutier Brăila.

 La întrebarea adresată copiilor, „Cine vrea să devină poliţist?”, cei mai mulţi dintre ei au ridicat mâinile.

La Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila au fost prezenţi 220 de elevi şi 10 cadre didactice, din 7 unităţi de învăţământ, din municipiul Brăila.

 

Autor IPJ Braila 25 Martie 2015, 09:11 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii