Hotul de pe Aleea Narciselor prins

De IPJ Braila 10 Iulie 2015, 15:03 Fapt divers

În ziua de 30 iunie 2015, la ora 13:55, J.Victor (58 de ani) a reclamat la Poliţie faptul că, la ora 13:30, un tânăr necunoscut i-a smuls poşeta din mână, cumnatei sale, P.Maria (58 de ani), din Brăila, în timp ce se deplasa pe Aleea Narciselor, din municipiu, în care avea documente de identitate, cardul de sănătate şi suma de 50 de lei.

În urma cercetărilor efectuate în teren de poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale, ieri, 9 iulie a.c., la ora 06:00, în baza mandatelor de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Brăila, au acţionat la domiciliile lui V.Daniel (22 de ani), din municipiu, bănuit că ar fi comis infracţiunea.

Acesta a fost depistat şi condus la sediul Poliţiei Municipiului Brăila pentru cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
Poşeta sustrasă a fost recuperată de poliţişti, din locul în care tânărul ar fi aruncat-o, în care se aflau actele de identitate şi cardul de sănătate al victimei.

Suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru primele 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, din cadrul I.P.J.Brăila, urmând ca astăzi să fie prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

 

Autor IPJ Braila 10 Iulie 2015, 15:03 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii