Brăila. În cadrul acțiunii Blocada s-au dat 146 de sancțiuni de peste 55 mii lei
În cursul zilei de marti, 20 februarie, în cadrul operațiunii BLOCADA, derulată într-un mod coordonat, forțele de ordine, alcătuite din polițiști și jandarmi, au efectuat 9 acțiuni și razii pentru prevenirea și descurajarea actelor de violență, a situațiilor periculoase și pentru combaterea consumului de droguri.
Scopul acțiunilor desfășurate a fost identificarea și gestionarea eficientă a potențialelor amenințări la adresa siguranței societății, intervenind în cadrul a 26 de evenimente, dintre care 22 au fost semnalate prin apelul de urgență 112.
În urma constatării neregulilor, forțele de ordine au aplicat 146 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 55.535 lei. Ca măsură suplimentară, au fost reținute 10 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, iar 4 certificate de înmatriculare au fost ridicate.
Polițiștii vor continua să acționeze în întreg județul pentru prevenirea evenimentelor rutiere și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu