Braila | un tânăr hoț de 21 de ani și-a luat și amendă pentru ordonanțele militare
Polițiștii l-au depistat, în flagrant, și pe un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Brăila, în timp ce alerga pe pe o stradă din municipiu cu trei cutii care conțineau băuturi alcoolice, în valoare totală de 580 de lei. Se intampla marti 28 aprilie.
Întrucât tânărul a adoptat un comportament violent, atât fizic, cât și verbal, față de acesta a fost luată măsura internării medicale într-o unitate sanitară de specialitate.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acestea a fi fost sustrase, cu puțin timp înainte, dintr-un supermarket. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Totodată, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr.3/2020, privind restricțiile de circulație.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu