Brăila | Cafe bar deschis fără autorizație de funcționare

De IPJ Braila 21 Aprilie 2020, 17:52 Fapt divers

În cursul zilei de 16.04.2020, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au efectuat un control la un cafe-bar din municipiul Brăila, care funcționa fără a respecta prevederile Ordonanței Militare nr. 1/2020.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține nici autorizație de funcționare emisă de unitatea administrativ teritorială.

Reprezentantul unității a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare totală de 7.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 1/2020 și cele ale Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.

Ca măsură complementară, au fost ridicate în vederea confiscării băuturile alcoolice și non-alcoolice expuse la vânzare, în valoare totală de 1.239 de lei, acestea fiind predate, pe bază de proces-verbal, unei societăți de profil, în vederea valorificării.

De asemenea, în cauză a fost întocmit și dosar penal și se continuă cercetările pentru contrabandă, la fața locului fiind găsite și ridicate și peste 140 de țigarete.

 

 

 

Autor IPJ Braila 21 Aprilie 2020, 17:52 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii