BMW furat din Germania descoperit de poliţiştii de frontieră gălăţeni
Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au întocmit lucrare penală unei tinere care conducea un autoturism marca BMW model 730D ce figura în bazele de date ca fiind furat din Germania.
În data de 07 iulie a.c., pentru valorificarea unor informaţii, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au organizat o acţiune specifică pe linia combaterii traficului cu autovehicule furate, ocazie cu care au oprit în trafic, pe o arteră din municipiul Galaţi, un autoturism marca BMW model 730D, condus de G. A., în vârstă de 23 de ani, domiciliată pe raza judeţului Galaţi.
În urma verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au stabilit faptul că autoturismul figurează ca fiind furat din Germania din anul 2014, existând o semnalare în acest sens în bazele de date ale Interpol Germania.
În legătură cu cele constatate, conducătoarea auto a declarat că a cumpărat autoturismul în anul 2014, dintr-un târg de autovehicule şi nu avea cunoştinţă despre faptul că autoturismul respectiv figura ca fiind furat.
În cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Autovehiculul, în valoare de 170.000 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu