600 de străini depistați ilegal in Romania

De Comunicat 06 Septembrie 2022, 22:02 Fapt divers

În luna august 2022, prioritățile operative ale polițiștilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au vizat controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a cetățenilor străini, precum și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate. Au fost desfășurate peste 2600 de verificări în teren, fiind depistați aproape 600 de cetățeni străini cu ședere ilegală.

În perioada 1 - 31 august 2022, poliţiştii de imigrări au organizat, la nivel naţional, 2674 de verificări în teren, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, precum şi cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 941 de sancţiuni contravenţionale, cetăţenilor străini şi angajatorilor, pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora.

De asemenea, în cadrul activităţilor desfăşurate au fost depistaţi 598 de cetăţeni străini cu şedere ilegală.

Totodată, în perioada de referință, pentru 570 de persoane au fost emise decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară de pe teritoriul României, iar 88 de persoane au fost îndepărtate sub escortă.

Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân acţiunile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.

 

Autor Comunicat 06 Septembrie 2022, 22:02 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii