Libia suspendata din Consiliul ONU
Adunarea Generala compusa din 192 de membri a decis sa suspende prin consens Libia fara vot, dupa ce secretarul general al ONU Ban Ki-moon a cerut o "masura decisiva" împotriva liderului libian Muammar Gaddafi.
La Geneva, în timpul unei sesiuni extraordinare calificata drept istorica, Consiliul pentru drepturile omului a cerut vineri suspendarea Libiei din rândurile sale, o premiera pentru principala instanta a ONU însarcinata sa apere drepturile omului.Aceasta recomandare a avut nevoie de o decizie a Adunarii Generale pentru a fi efectiva.
Nimeni nu a luat cuvântul în numele regimului libian în timpul dezbaterii. Venezuela, la rândul ei, a acuzat Statele Unite ca pregatesc o invazie a Libiei, provocând furia reprezentantilor americani.
"Aceasta decizie fara precedent transmite un nou mesaj foarte clar dlui Gaddafi si celor care înca îl sprijina: ei trebuie sa înceteze sa ucida", a declarat ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Susan Rice. Ea a cerut din nou liderului libian sa plece de la putere.Sesiunea Consiliului pentru drepturile omului a fost precedata de o intensa activitate diplomatica internationala pe parcursul întregului weekend.
La New York, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezolutie sâmbata impunând sanctiuni severe colonelului Muammar Gaddafi, familiei lui si apropiatilor regimului, precum si înghetarea activelor lor financiare.
Consiliul de Securitate l-a sesizat, de asemenea, sâmbata, pe procurorul Curtii Penale Internationale /CPI/ asupra "situatiei din Libia începând de la 15 februarie".

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu