Bucuresti, gazda Conferinţei premierilor din grupul Prietenii coeziunii

De AGERPRES 29 Mai 2012, 15:09 Externe
Înalţi oficiali de la Comisia Europeană şi din 15 state sunt aşteptaţi, vineri, la Bucureşti, la conferinţa la nivel de prim-miniştri din statele membre ale grupului "Prietenii coeziunii", pe tema Cadrului Financiar Multianual al Uniunii Europene 2014 - 2020.

La reuniunea de la Bucureşti sunt aşteptaţi reprezentanţi din Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Spania.

În cadrul reuniunii, vor avea loc sesiuni de discuţii şi întâlniri la care vor participa oficialii celor 16 state.

Evenimentul reuneşte ţările interesate de menţinerea politicii de coeziune a UE, în contextul discutării noului cadru financiar (2014 - 2020).

România este una dintre susţinătoarele politicii de coeziune, care vizează menţinerea politicilor prin care se alocă fonduri statelor mai puţin dezvoltate pentru a ajunge la nivelul de dezvoltare al mediei UE.

Această reuniune va însemna şi o pregătire pentru Consiliul European din iunie, în cadrul căruia se va discuta şi despre viitorul cadru financiar european.

Premierul Victor Ponta a anunţat, vinerea trecută, că săptămâna aceasta va avea întâlniri cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi cu o serie de comisari europeni.

"Săptămâna viitoare voi avea întâlniri atât cu preşedintele Comisiei Europene, domnul Barroso, cât şi cu alţi comisari europeni şi cu prim-miniştri din ţările considerate ca făcând parte din zona celor care au o contribuţie negativă la bugetul Uniunii Europene, adică primesc mai multe fonduri de coeziune şi de dezvoltare decât propria contribuţie", a spus Ponta.

Guvernul finanţează cu 293.000 de lei organizarea şi desfăşurarea Conferinţei prim-miniştrilor statelor membre ale grupului "Prietenii Coeziunii", potrivit unei hotărâri adoptate miercurea trecută de Executiv. Banii provin din bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2012.

Conform hotărârii, organizarea evenimentului va fi asigurată de SGG şi Ministerul Afacerilor Externe.

 

Autor AGERPRES 29 Mai 2012, 15:09 Externe
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii