Programul CORAI: Seminar informativ cu privire la Apelul Coerent, Lacu-Sărat, județul Brăila
Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) organizează, în data de 31 martie 2014, în Sala de Conferință din sediul Asociației “Centrul de Informare și Documentare pentru Integrare Europeană și Dezvoltare Durabilă“, corpul A, vila Lăcrămioara, Stațiunea Lacu-Sărat, județul Brăila începând cu orele 10:30, Seminarul Informativ aferent regiunii Sud-Est, acţiune destinată creşterii gradului de informare privind Apelul de propuneri de proiecte Coerent, lansat prin intermediul Programului RO10 "Copii şi tineri la risc, iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi promovarea incluziunii sociale"(CORAI).
Programul CORAI are ca obiectiv principal îmbunătăţirea situaţiei copiilor şi tinerilor aflaţi în situaţii de risc social (cu o atenţie specială acordată populaţiei de etnie romă), contribuind, în acest fel, la reducerea inegalităţilor sociale şi economice care separă aceste grupuri defavorizate de restul societăţii.
Programul are o valoare totală de 31.764.706 Euro şi este finanţat prin Granturile SEE.
Prezentarea apelului de propuneri de proiecte Coerent, urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri menită să clarifice unele cerinţe necesare accesării fondurilor disponibile, va conduce la o mai bună înţelegere din partea potenţialilor solicitanţi a modalităţilor de pregătire, contractare şi utilizare a granturilor.
În cadrul apelului lansat în data de 17 martie 2014 (vezi www.frds.ro) pot solicita finanţări autorităţi publice locale şi naţionale, precum şi organizaţii ne-guvernamentale. De asemenea, dacă se consideră a fi relevant pentru pregătirea şi implementarea proiectului, solicitantul poate să încheie parteneriate cu entităţi din Islanda, Liechtenstein şi Norvegia (statele donatoare).

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu