Christine Lagarde ( FMI ) : Redresarea zonei euro nu este suficient de solidă
"Acțiunile politice puternice au fixat fundațiile redresării economiei", a afirmat Christine Lagarde. Totuși, oficialul FMI a adăugat că redresarea nu este robustă și activitatea economică în zona euro încă este sub nivelul de dinaintea crizei. Unele state, printre care Germania și Franța, au revenit la acele niveluri, dar zona euro pe ansamblu încă nu.
Este necesară o creștere economică mai ridicată pentru a reduce șomajul și datoria, a explicat directorul general al FMI.
În 5 iunie, BCE a redus estimările privind ritmul de creștere al Produsului Intern Brut al zonei euro. Astfel, BCE prognozează că economia zonei euro va înregistra în acest an un avans de un procent, mai puțin decât creșterea de 1,2% preconizată în urmă cu trei luni, dar va accelera la 1,7% în 2015, puțin mai bine decât prognozele anterioare, care vorbeau de o creștere de 1,5%.
Inflația 'este îngrijorător de scăzută, inclusiv în unele state mari din zona euro', a avertizat șeful FMI. În mai, rata inflației în zona euro era de 0,5%, în timp ce în Germania și Franța era ușor mai ridicată — 0,6% și, respectiv, 0,8%.
Analiștii și-au exprimat temerile că zona euro s-ar putea confrunta cu deflația, ceea ce ar afecta semnificativ redresarea economiei. Directorul general al Fondului Monetar Internațional a cerut Băncii Centrale Europene să lanseze un program de cumpărare de active 'la scară mare', centrat pe achiziționarea de datorie suverană, pentru a stimula economia, urmând pașii făcuți de Rezerva Federală a SUA (Fed).
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu