Comisia Europeană patronează Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași

De Redactia 07 Iulie 2014, 13:55 Euro
În perioada 1 - 5 octombrie 2014 va avea loc cea de a doua ediție a Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT),organizat de Muzeul Literaturii Române Iași, sub patronajul Reprezentanței Comisiei Europene in România. FILIT își propune, și în acest an, să aducă în fața publicului nume importante ale literaturii române și mondiale în cadrul unor evenimente culturale de excepție.

„Prima ediție a FILIT a avut un succes extraordinar, cu multiple ecouri la nivel local, național și internațional. A fost o adevărată sărbătoare a literaturii și a cărții, care va continua și în acest an. Ne bucurăm să vedem România, și Iașiul, pe lista organizatorilor de evenimente literare de anvergură europeană ce promovează diversitatea culturală și lingvistică a Europei”, a declarat dna Angela Filote, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.

În cadrul festivalului, Reprezentanța Comisiei Europene organizează un seminar dedicat subtitrării, în data de 3 octombrie 2014. Seminarul este organizat în colaborare cu Catedra de Limba și Literatura Engleză din cadrul Facultății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu sprijinul Centrului Europe Direct Iași.

Scopul seminarului este acela de a sublinia importanța traducerii, ca instrument-cheie de comunicare interculturală, și de a familiariza publicul cu arta subtitrarii, un tip aparte de traducere audiovizuală, situat la limita dintre traducerea literară și cea tehnică.

În cadrul seminarului vor lua cuvântul atât reprezentanți ai mediului academic din țară și din străinătate, cât și practicieni. Programul seminarului urmează a fi comunicat ulterior.

 

Autor Redactia 07 Iulie 2014, 13:55 Euro
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii