Ministerul Mediului anunță prelungirea perioadei de implementare a proiectelor din Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023
Într-o măsură menită să sprijine beneficiarii Programului Casa Verde Fotovoltaice din 2023, ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a semnat pe 14 ianuarie un proiect de modificare a Ghidului de finanțare care extinde perioada de implementare a proiectelor începute în acest an.
Această decizie survine ca urmare a întârzierilor întâmpinate de beneficiari în obținerea certificatelor de racordare, cauzate, în principal, de termenele lungi de emitere ale acestora de către distribuitorii de energie și de livrarea întârziată a contoarelor cu dublu sens, care pot dura câteva luni.
„Prima situație se referă la cei care au instalat deja panourile fotovoltaice și așteaptă certificatul de racordare, iar din păcate, unii distribuitori de energie întârzie nejustificat eliberarea acestui certificat. Fără acesta, nu putem deconta finanțarea, ceea ce îi împiedică pe beneficiari să-și recupereze investiția. A doua categorie cuprinde beneficiarii care au avut de-a face cu instalatori neserioși, care nu s-au prezentat pentru montajul panourilor până la finalul lunii decembrie 2024. Acordăm o prelungire de 6 luni în care acești români pot schimba instalatorul,” a declarat ministrul Fechet.
Printre modificările aduse se numără:
1. Extinderea duratei de implementare a proiectelor la 18 luni pentru beneficiarii care pot face dovada solicitării certificatului de racordare în termenul inițial de 12 luni.
2. Flexibilizarea condițiilor privind instalatorii, permițând schimbarea instalatorului pentru a doua oară, după aprobarea proiectului.
3. Prelungirea termenului de implementare cu 6 luni pentru beneficiarii care aleg un alt instalator după aprobarea proiectului.
Prin aceste măsuri, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, împreună cu Administrația Fondului pentru Mediu, își propune să rezolve blocajele apărute în cadrul programului și să protejeze interesele beneficiarilor, asigurând finalizarea proiectelor în condiții optime.
Pentru mai multe informații privind Programul Casa Verde Fotovoltaice, cetățenii sunt încurajați să consulte site-ul Ministerului Mediului.
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu